Nu alerga ca tataia, fă mișcare la Mamaia!

Cei care mi-au fost colegi de clasă încă de la grădiniță și până la terminarea liceului, ba chiar și la facultate, știu: sunt un real antitalent într-ale exercițiilor fizice. Asta dacă trasul cu urechea și aruncatul cu privirea nu se încadrează în vreun sport. Că acolo n-am egal, sunt campioană. 🙂

Îmi aduc aminte cu mare drag și nostalgie cum am luat vreo 2 rigle la fund, în generală, din cauză că nu reușeam sub nicio formă să mă rostogolesc în depărtat (eu nu le făceam corect nici pe-alea în ghemuit, darămite în depărtat!). Sau roata. Sau să sar mai mult de jumătate de metru în lungime. Când venea vremea probelor sportive, eram leșinată de frică, parcă trebuia să alerg la maraton. Știam că urmează iar valuri de urlete: „ești ditamai capra, ai picioarele lungi, aleargă!; “cum e posibil să scoți 12 secunde la viteză?cel mai prost timp din clasă!“; “nu există “nu pot”, există “nu vreau”!“. Dar eu nu puteam, nu pot nici astăzi și sunt absolut convinsă că niciodată în viața mea nu voi putea.

A urmat liceul, eram în extaz crezând că voi scăpa de gura profesorilor de sport, sperând că nu se va mai pune atât de mult accent pe ceea ce nu mă pricep eu să fac. Vise spulberate. Aceleași rostogoliri, aceleași reproșuri. La care s-au mai adăugat și săritul la capră și exercițiile la ladă, care mă îngrozeau. Rețin și acum ziua în care profu’ a stat cel puțin 15 minute să lucreze exclusiv cu mine, pentru că nu reușeam să sar nenorocita aia de capră. În timp ce restul clasei se uita la mine. Nu îi venea să creadă cum o fată așa înaltă și cu picioare lungi, nu poate să facă ceva atât de simplu. Am reușit într-un final, însă nu înainte de a-l da pe el cu cracii în sus. Chiar acum am un rânjet de satisfacție pe față.

Acestea fiind spuse, eu știu exact ce sporturi NU se potrivesc personalității mele. Adaug în această listă, pe lângă tot felul de alergări sau rostogoliri/sărituri și înotul (pentru că sunt foarte speriată de apă), alpinismul (frica de înălțime) și alte sporturi care ar combina cele două frici ale mele, cum ar fi, bungee jumping-ul spre exemplu.

Însă sper că nu am fost înțeleasă greșit, nu am nimic împotriva sportului. Ok, nu sunt o fire sportivă, dar sunt foarte competitivă. Drept urmare, îmi plac jocurile și chiar sunt (eram) pricepută la câteva.

Pentru că, atunci când nu făceam exerciții la saltea, jucam handbal. Mi-a plăcut atât de mult acest sport, încât la un moment dat mi-am dorit chiar să fac performanță, ca și portar, pentru că descoperisem că eram bună. Am mers la antrenamente ceva timp, mă dezvoltam pe zi ce trecea, până când a trebuit să apăr într-un meci oficial, între echipa orașului și nu știu ce cocenii-din-vale. Eram atât de concentrată să îmi fac treaba încât nu am mai luat în seamă puterea și viteza mingilor pe care le apăram. Așa că după meci abia m-am târât până acasă unde am descoperit că am niște vânătăi uriașe pe picioare și mâini și am stabilit de comun acord cu ai mei că poate e mai bine să rămân cu toate membrele atașate.

După acest episod, am intrat în echipa de softball a orașului. Eram încântată, deși eu performam mai mult pe postul de catcher, pentru celelalte era nevoie să știi să alergi. Mă pricepeam la asta și sunt curioasă cum aș fi evoluat dacă nu aș fi primit o minge în arcadă. Credeți-mă, nu vreți să știți cum doare. În urma acestei întâmplări nefericite am renunțat și la softball pentru că nu mai eram capabilă să prind mingile, de frică să nu mă mai pocnească vreuna.

În facultate am descoperit jocul de volei, care mi-a plăcut foarte mult, mai ales că am aflat că am o servă foarte bună, aducătoare de multe puncte. Am cochetat și cu baschetul la un moment dat, dar prea puțin pentru a-mi aminti.

Însă sportul meu preferat dintre toate, pe care îl practic și astăzi, este….(drums)…badmintonul. Cât de multă energie, cum îți poate schimba starea, câtă relaxare îți pot aduce un fluturaș și două palete! Am început să joc cred că din generală, cu una dintre cele mai bune prietene, care se întâmplă să-mi fie și vecină, în fața blocului, toate vacanțele de vară. Făceam competiții și ne străduiam să ținem cât mai mult fluturașul în aer. Jucam cu orele, neîntrerupt, până nu mai vedeam să lovim. Îmi e dor de acele vremuri când nici măcar nu conta cine câștiga, era doar bucuria jocului.

Am lăsat la sfârșit plimbarea cu bicicleta pentru că, la fel ca și badmintonul, este un sport pe care îl practic și în prezent. Am învățat să merg pe bicicletă de mică și nu îmi pot imagina cum există persoane de vârsta mea care nu știu să facă asta. Nu dețin o bicicletă, însă de cum începe sezonul cald, închiriez una din parc și mă plimb în voie, de câte ori vreau. Mi se pare mult mai convenabil, scap astfel de problema depozitării, a întreținerii sau a hoților.

Care a fost ideea acestui articol? Aceea de a vă încuraja să faceți mișcare! V-am povestit acele episoade triste din viața mea pentru a vă dovedi că se poate, sportul nu are formule bătute în cuie, dacă vă doriți, cu siguranță veți găsi un sport care să se plieze pe personalitatea voastră! Să fim serioși, dacă eu am găsit ceva care să-mi placă, clar veți găsi și voi!

Tocmai de aceea, vă invit la cea mai mare oră de sport la mare, un eveniment ce va avea loc sâmbătă, 1 august, în Piațeta Perla din Mamaia.

Miscarea-Face-Bine-Mamaia-2015-POSTER-WEB-577x800

Acolo aveți ocazia să fiți antrenați de unii dintre cei mai tari instructori de fitness din România și nu numai și să alegeți un sport în funcție de personalitatea voastră, oferta este variată! Sincer vă spun, dacă aș fi la mare eu nu aș rata o așa oportunitate, aș fi curajoasă și aș încerca un sport nou. Mă gândesc la Zumba pentru că îmi place să dansez sau Kangoo Jumps pentru că am auzit că este un program foarte eficient și deopotrivă distractiv, ce te umple de energie. Dacă sunteți interesați (și sper că sunteți!), găsiți mai multe detalii pe pagina lor de Facebook sau pe pagina de pe facebook a evenimentului.

Închei apoteotic îndemnându-vă încă o dată să faceți mișcare, indiferent de ce modalitate alegeți și vă las aici citatul care trona la intrarea în sala de sport, în anii de școală:

Mens sana in corpore sano”.

Good job, Juvenal, good job.

Advertisements

3 thoughts on “Nu alerga ca tataia, fă mișcare la Mamaia!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s