Pantofi ieftini, calitate incontestabila! Kalapod.ro , Raiul Pantofilor de pretutindeni

„Am destule perechi de pantofi!”, said no women, EVER!

Iar eu nu fac excepție. Trebuie să recunosc însă, până acum un an mă credeam defectă. Nu am avut niciodată o mare pasiune pentru pantofi, aveam în vedere doar rolul lor practic și nu prea țineam cont și de cel estetic. Astfel că, de-a lungul timpului, am purtat încălțări care acum mi se par hidoase, horror, de babe, toate apelativele astea nașpa. Și credeți-mă pe cuvânt că nu exagerez. Aaa, tocmai acum mi-a trecut prin minte un flashlight cu mine la grădiniță, încălțată cu o pereche de sandale negre lucioase și cu șosete albe, lungi până aproape de genunchi. Sau mai rău, în trening cu sandale și șosete albe. Poate au fost alte vremuri, dar…kill me now! Cel mai rău e că am poze care să-mi reamintească mereu aceste ipostaze care nu îmi fac deloc cinste.

Am reflectat și am ajuns la concluzia că acest neinteres al meu față de pantofi s-a datorat și faptului că trăiesc pe picior mare. La propriu. Port 40-41 acum, depinde de modelul încălțării și îmi aduc aminte că de prin clasa a 7 a, a 8 a, am ajuns la această mărime. Și credeți că mi-a fost ușor să îmi găsesc pantofi pe măsură?? În niciun caz! Nici măcar acum nu îmi e mai la îndemână, cu toate ofertele, tehnologia și multitudinea de magazine de specialitate.

După cum spuneam, până acum vreun an de zile aveam impresia că e ceva în neregulă cu mine, cum să fiu femeie și să nu mă dau în vânt după pantofi, săndăluțe și toate minunile?! Dar m-am lecuit. De fapt, m-au lecuit. Cine? Cumpărăturile online. Nu mai revin la asta, vedeți articolul anterior.

Cum pierdeam timpul pe internet, într-o zi am descoperit site-ul Kalapod.ro, site-ul cu pantofi ieftini dar de calitate și vă dau cuvântul meu de onoare că nu vă mint. La prima explorare nu îmi venea să cred ce prețuri mici au produsele, ce diversitate, ce gama largă se găsea pe acest site. Faptul că am putut să selectez filtrele astfel încât să mă ducă exact la mărimea mea și la culoarea dorită mi se părea super tare, eu stând prost și la capitolul răbdare. Țin minte că era iarnă și cu toate astea, erau reduceri atât la cizme/ghete, dar și la sandale și pantofi. Am navigat cel puțin 3,4 ore, tot adăugând produse în coșul de cumpărături. Bineînțeles, aveam ceva îndoieli în privința calității, mi se părea ireal ca la prețuri atât de mici să reziste mai mult de 2,3 purtări. Aveam să mă conving.

La prima comandă am ales 3 perechi de pantofi superbi: niște platforme negre lucioase, dar de bun gust, o pereche de pantofi de zi, nude, cu toc comod și stiletto, combinație cu gri, argintiu și ceva turcoaz. Cât credeți că am plătit pentru ei? Mai puțin de 100 RON, 90 și ceva!! Mărimea s-a potrivit perfect, calitatea ireproșabilă, prețul imbatabil!! Ultimele 2 perechi le-am purtat de cel puțin 5 ori și nu au nici cel mai mic semn de uzură, iar în ceea ce privește platformele încă nu am găsit ocazia potrivită pentru a le încălța, însă nu îmi fac probleme pentru rezistența lor.

Au urmat ale 2 comenzi, una cu balerini și alta cu încălțăminte sport, adidași și teniși. Mă repet, incredibil de bune prețurile, calitate incontestabilă.

Cred că cel mai mult îmi place la acest site, pe lângă faptul că totul este foarte ieftin, este varietatea produselor. Sunt atât de multe modele, culori, toate în tendințe, este imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă! Meniul este creat în așa manieră încât să găsești ce te interesează foarte rapid, asta dacă nu ești curios să navighezi printre mii de modele.

În concluzie, Kalapod.ro este magazinul meu de suflet pentru cumpărarea încălțărilor, și nu numai. De la prima comandă l-am recomandat cu încredere prietenelor care nu mă credeau când le spuneam ce puțin am cheltuit pentru produsele respective. S-au convins și ele așa cum m-am convins și eu, făcând prima comandă. De atunci toate suntem cliente fidele. 🙂

Și pentru că tot spuneam mai devreme că nu am mai făcut cumpărături de ceva timp, cred că e timpul să sparg gheața și să dau o comandă. Am pus ochii pe acești pantofi de tip Oxford http://www.kalapod.ro/pantofi-dama-iratze-bej.html și îi vreau cât mai curând în dulapul meu.

Apropo, să nu credeți că site-ul este destinat doar femeilor, în aceeași măsură găsiți încălțări și pentru bărbați sau copii, dar și produse de îngrijire. De asemenea, ar fi bine dacă v-ați înscrie la newsletter pentru a afla printre primii de reducerile consistente, dar și destul de dese cu care cei de la Kalapod ne răsfață.

Pont: Dacă sunteți interesați de concursuri, poate veți dori să îi urmăriți și pe pagina de Facebook.

Din nou, spor la cumpărături și dacă vreți, dați-mi de știre ce vă achiziționați!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s